lundi 9 février 2015

Note

Gândire greco-patristică în limba slavonă, aceasta a fost hrana minților românești vreme de secole.   
*
Katherina Ierodiaconou vorbește despre o filozofie bizantină timpurie, premergătoare filosofiei bizantine propriu-zise. Filosofia bizantină timpurie are două faze: o fază de tranziție de la antichitatea timpurie la evul mediu, marcată de criza iconoclastă (sec. 7 – jumătatea sec. 9) și faza primului umanism bizantin (a doua jumătate a sec. 9 – jumătatea sec. 11). În prima fază nevoile filosofice ale vremii sunt satisfăcute fără rest de gândirea patristică, Izvorul cunoașterii al lui Ioan Damaschin reprezentând summa acestei gândiri. Este perioada neagră a eclipsei de învățătură în Bizanț, în care filosofia supraviețuiește mai ales sub formă de tratate de „logică creștină” („capetele filosofice” ale lui Damaschin, Pregătirea lui Teodor din Raith etc.).
*
Românii au luat contact cu Bizanțul prin slavi, mai ales prin bulgari. Cultura „medievală” bulgară a servit de prim releu al spiritualității bizantine în lumea ortodoxă. Care era starea culturală a bulgarilor? Nu este greu de văzut că literatura bulgară mai înaltă, constituită în urma activității fraților Chiril și Motodiu, constă din traduceri ale textelor patristice bizantine. Texte care serveau intereselor urgente ale momentului, cele de consolidare a creștinismului (și de justificare a teocrației). Cultura bulgară a devenit autonomă și s-a dezvoltata în paralele cu cultura bizantină. Marea filozofie bizantină nu a intrat în circuitul cultural bulgar (sau sârb, că tot veni vorba). La bulgari, ca și la sârbi, găsim că Izvorul cunoașterii este cartea filosofică centrală. Există și producții locale (Hexaemeronul lui Ioan Exarh) dar ele nu aduc nimic nou din punct de vedere filosofic, nici măcar un pic de culoare locală.
*
Românii participă la lumea sud-dunăreană. În literatura lor veche, de expresie slavonă, găsim aceleași texte ca la bulgari și la sârbi. Românii copiază aceste texte și numai târziu apar scrieri concepute aici, în număr de altfel neglijabil. Filosofic, suntem la același nivel, cu aceleași surse: părinții capadocieni, Dionisie pseudo-Areopagitul, Sf. Ioan Damaschin, Maxim Mărturisitorul, Teodor din Raith. Nimic din filosofia bizantină propriu-zisă (chiar dacă în biblioteci se găsesc unele copii târzii din Blemmydes, de exemplu). Neoplatonismul alexandrin în măsura în care el era util creștinismului și compatibil cu el, așa cum a ajuns acesta la Ioan Damaschin, reprezintă culmea cea mai înaltă a filosofiei în spațiul românesc până la Dimitrie Cantemir și elevii lui Corydaleu (sfârșitul sec. 17).
*
Între gândirea românească și filosofia bizantină n-a existat, la urma urmei, nici un contact. Filosofia bizantină ne-a fost la fel de străină și necunoscută ca și filosofia scolastică. Și astfel nici filosofia greacă clasică, conservată în bibliotecile Bizanțului, nu ne-a devenit cunoscută. Numai târziu, cu activitatea lui Corydaleu, ne-a ajuns și pe noi lumina filosofiei și numai cu venirea fanarioților au avut și românii acces la cultura antichității, la Platon și mai ales Aristotel, la stoici.