dimanche 7 décembre 2014

Primele ecouri kantiene la români

Pionierul cercetărilor asupra istoriei kantianismului la români este G. Bogdan-Duică. Nu există studiu ulterior care să nu citeze articolul său din 1904, Cantiani români[1]. Bogdan-Duică a deschis un drum pe care vom merge şi noi şi pe care se va merge atâta vreme cât se va scrie despre răspândirea ideilor kantiene printre români. De la el aflăm că primele semne ale influenţei kantiene apar în Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu (1760/63-1820), a cărei primă versiune a fost definitivată pe la 1800. În această epopee s-ar resimţi influenţa lucrării lui Kant Religia în limitele simplei raţiuni (1793), ceea ce ar face din Budai-Deleanu primul kantian român. Sensul termenului kantian la Bogdan-Duică e puţin cam larg, întrucât simpla cunoaştere a ideilor lui Kant nu face din cineva neapărat un kantian. La fel, când anumite idei intră în patrimoniul comun al unei epoci. Ştim din multe surse că această scriere a lui Kant a avut un mare ecou în rândurile clericilor catolici, a generat polemici şi s-a vorbit despre ea foarte mult. Era normal astfel ca Budai-Deleanu, om cu studii de filosofie şi teologie, trăitor la Viena şi Lemberg, să fie la curent cu aceste dezbateri. Faptul nu face din el neapărat un kantian. Conjectura lui Bogdan-Duică, după care Budai-Deleanu ar fi citit direct lucrarea lui Kant este plauzibilă, dar, iarăşi, aceasta nu face din Budai-Deleanu un kantian, ci un cunoscător al lui Kant. Budai-Deleanu este o figură a Aufklärung-ului central-european şi, în această măsură, şi un exponent al ideilor kantiene despre luminism.

Mai erau însă şi alţi cunoscători ai lui Kant printre români. Unul dintre aceştia despre care avem ştire este Daniil Philippidis, despre care am mai vorbit. Din corespondeţa lui cu Barbié du Bocage[2] vedem că învăţatul grec se intresa, fiind la Iaşi, în casa lui Iordache Balş, de „filosofia celebrului Kant, care încă trăieşte”[3] şi îl ruga pe colegul său francez să îi procure  „analiza lui Kant, de Beck, două exemplare”[4]. În 11 august (30 iulie) 1798 Philippidis scrie: “Dacă a apărut, tradusă din germană în franceză, vreo operă a lui Kant, mi-aţi face mare plăcere dacă mi-aţi trimite-o”[5]. Este plauzibil că Philippidis a cunoscut, încă din timpul vieţii lui Kant, pe lângă scrierile unor kantieni precum Beck, cel puţin traducerea franceză a lucrării Spre pacea eternă. Un proiect filosofic (1795), apărută în 1796, în două ediţii succesive (Königsberg: F. Nicolavius, Paris: Jansen et Perroneau, traducăor anonim). Mai târziu, când va merge din nou la Paris (1810-1812) şi la Leipzig (1815-1818), îşi va fi completat de bună seamă cel puţin cunoştinţele, dacă nu şi biblioteca.

Dintre ceilalţi profesori greci din Principate, Vardalachos era şi el un cunoscător şi un admirator al lui Kant, fără a fi un kantian. Se poate bănui de asemenea că Govdelas, doctor la Universitatea din Pesta în 1804, cunoştea gândirea lui Kant, cel puţin aşa cum era ea discutată în mediul ungar din acea vreme. Govdelas preda însă după Heineccius[6].

Gheorghe Lazăr (1779-1823) este întâiul profesor care va „paradosi” filosofia după Kant, la şcoala de la Sf. Sava. Am evocat deja episodul conflictului lui cu profesorul Erdeli, adept al lui Condillac. Lazăr studiase la Cluj filosofia cu profesorul Koros Imre[7], cunoscător al lui Kant şi al altor filosofi critici (Reinhold, Bouterwerk, Kiesewetter etc.), datorită căruia Critica raţiunii pure ajunses în biblioteca facultăţii clujene. Mai târziu, student la Viena, el a cunoscut operele altor filosofi şi teologi kantieni, precum Institutiones philosophiae dogmaticae perpetua kantianae disciplinae (1804) de Francisc Samuel Karpe. Ca profesor la Sf. Sava el redactase un curs de filosofie după Kant cuprinzând şi metafizica şi logica. Spre deosebire de metafizică, logica o putuse face după cursul lui Kant. Însă cel mai probabil el tradusese vreun rezumat al filosofiei kantiene, precum cel al lui Karpe sau cel al lui Jäsche, Logik. Ein Handbuch zu Vorlesungen (1800). Nu este exclus nici ca Lazăr să-l fi utilizat pe Krug, ale cărui System der theoretischen Philosophie era publicat integral încă din 1810. Mai multe nu putem şti, din păcate, în lipsa oricărui text scris.



[1]   Reprodus în Ioan Zalomit, Principiile şi meritele filosofiei lui Kant, Craiova: Sim Art, 2008, pp. 100-104
[2]   Correspondence de Daniel Démétrius Philippidès et de J.-D. Barbié du Bocage, Thessaloniki: Institute for Balkan Studies, 1965
[3]   În scrisoarea din 5 iulie (24 iunie) 1798, vezi supra, pp. 47-48
[4]   ibid. Philippidis se referă la Erläuternder Auszug aus den kritischen Schriften des Herrn Prof. Kant, auf Anrathen desselben, Riga, 1793-1796, lucrare mult folosită drept compendiu al filosofiei kantiene.
[5]   ibid., p. 63
[6]   În 1827 Eufrosin Poteca răspundea astfel unui boier care îi cerea să-I trimită traducerile lui filosofice: «Dumneata poi citi elementele de filosofie ale lui Eineccie în limba elinească, pe care le poi afla şi la Iaşi, pentru că ştiu că chir Govdela le introdusese şi în şcoala de acolo» (dintr-o scrisoare reprodusă în Filosofia cuvântului şi a năravurilor, Craiova: Aius, 2006, pp. 361-362. Citatul e de la pagina 362.)
[7]   Avram Andea, «La culture romaine et la philosophie kantienne des lumières au romantisme », în Romul Munteanu (editor) La culture romaine à l’époque des Lumières, vol. II, Bucureşti: Univers, 1985, pp. 114-133