dimanche 7 décembre 2014

Petru Maler Câmpeanu

Studii la Preparandia din Arad şi la Universitatea din Pesta (1829-1834). Doctor în filosofie cu teza Principia Philosophiae Universalis. Profesor de filosofie şi de drept natural la Academia Mihaileană (1837-1847). Membru de onoare al Societăţii Academice Române (1871). Cursul lui de filosofie se păstrează în manuscris.

Maler Câmpeanu a fost al doilea profesor de filosofie al Academiei Mihăilene. Cu studii tot la Pesta, ca şi Eftimie Murgu (era cu un an în urma lui Murgu[1]), el a inspirat totuşi lui Bogdan-Duică următoarea apreciere:
Adaog convingerea că pentru un Ion Ionescu dela Brad si pentru un Vasile Popescu-Scriban şi chiar pentru D. Gusti a fost un noroc să fi apucat profesor pe un îndrăzneţ ca Murgul; să nu fi fost siliţi a aştepta “filosofia” lui Petru Câmpeanu-Maler. Maler, om de ordine desăvârşită (ibid., pp. 69-70)
Nu ştim de ce Bogdan-Duică a găsit cu cale să ia în derâdere filosofia lui Maler Câmpeanu. Să-l fi deranjat faptul că acesta era “om de ordine”, spre deosebire de revolutionarul Murgu, care se pusese rău cu Vodă? În orice caz, filosofia predată de Petru Maler Câmpeanu era din aceeaşi familie cu cea predate de Murgu. Petru Maler Câmpeanu a studiat la Pesta  cu Imre Janos, profesorul lui Murgu, şi cu Jozsef Verner (1785-185?). Acest din urmă profesor pare să fi fost preferatul lui, întrucât cursul lui de filosofie e întocmit în cea mai mare parte după lucrările lui Verner. Câmpeanu îl utiliza şi pe Krug, după care preda ştiinţa dreptului, precum şi pe Lajos Schedius, şi acesta profesor la Pesta, ale cărui Principia philocaliae seu doctrina pulchri (1828) erau suportul cursului său de estetică (Oprea 1996, p. 103)[2]. Unele lucrări ale lui Verner, printre care Metaphysica, se găsesc până azi la Biblioteca Universitară din Iaşi, lipsind cu totul din celelalte biblioteci mari din ţară. Filosoful Verner a avut aşadar discipoli indirecţi la Iaşi vreme de un deceniu. De altfel, trebuie menţionat că legăturile lui cu lumea ştiinţifică ieşeană erau strânse. În 1836 Verner devine membru corespondent al Societăţii de medici şi naturalişti[3], titlu pe care îl va afişa pe pagina de gardă a volumului al doilea al metafizicii sale: Naturae autem Scritatorum Jassiensis in Moldavia correspondens Membrum. Merită aşadar să ne oprim pentru un moment asupra operei sale şi a însemnătăţii ei.

Verner a fost preot, ca şi Imre (amândoi erau „filosofi catolici”), şi doctor în filosofie (1812) la Academia din Gyor. A fost numit profesor de filosofie la Universitatea din Pesta în 1834, unde a predat până în 1849. A publicat în principal Metaphysica, seu gnoseologia (vol. 1 1835, vol. 2 1838, a doua ediţie în 1845), Logica, seu dianoelogia (prima ediţie în 1821, următoarele în 1833, 1835 şi 1848), Psychologia empirica (prima ediţie 1828, următoarele în 1835 şi 1849), precum şi o Philosophia moralis (1835). Numărul relativ mare de ediţii publicate într-un timp scurt arată interesul de care se bucurau scrierile lui Verner.   

Referitor la cursul lui Maler Câmpeanu, I. Oprea apreciază că
Sub aspectul conţinutului, opera rămasă de la acest institutor dovedeşte aceeaşi orientare raţionalist-idealistă ca cea a lui Eftimie Murgu. De altfel, însăşi identificarea metafizicii cu gnoseologia în cursul de filosofie relevă apropierea de filosofia kantiană. (ibid., p. 103)
Cercetătorul ieşean are dreptate numai parţial. Verner nu era un idealist; discutând despre natura materiei, el nu aderă nici la materialism, nici la idealism, ci la dualism (Metaphysica vol. 2, §2, scolie, p. 5). Se mai impune o precizare: titlurile tratatelor de logică şi metafizică ale lui Verner indică faptul că el se inspira îndeosebi din Krug şi mai puţin din Kant însuşi. Inspiraţia este însă destul de superficială. Verner adoptă arhitectonica lui Krug din Fundamentalphilosophie (lucrare la care se referă în câteva rânduri) şi îşi organizează sistemul după planul krugian, însă fără a fi profund înrâurit de filonul criticist ce străbate gândirea filosofului german. Asemănările cu Krug sunt mai pregnante în disciplinele care nu au fost marcate de Kant în mod deosebit, cum e logica. Astfel, lucrarea[4] lui Verner urmează foarte de aproape planul lui Krug din Handbuch. O comparaţie a tablei de materii cu cuprinsul logicii din Systema philosophiae criticae, traducerea lui Marton a manualului lui Krug, arată asemănări structurale până la identitate:

  
Marton Systema philosophiae criticae
Verner Logica, seu Dianoeloogia
Introductio
I. Pars. Logica Pura
1. Sectio. Doctrina elementaris Pura
a) Cap. Leges coriander fundamentales
b) Cap. Partes cogitation onstitutivae
a. Art. Conceptus
b. Art. Iudicia
g. Art. Ratiocinia
2. Sectio. Methodologia pura
a) Cap. De Methodo in genere
b) Cap. Fundamentales cogitationes tractandi conditiones
a. Art. Explicationes
b. Art. Divisiones
g. Art. Argumentation
II. Pars. Logica applicata
1. Sectio. Doctrina elementaris applicata
a) Cap. Pathologia logica
b) Cap. Therapeutica logica
2. Sectio. Methodologia applicata
a) Cap. De adquirendis cognition bus
b) Cap. De communicatione cognitionum
Introductio
I. Pars. Logica pura
1. Sectio. Doctrina elementaris pura
a) Cap. Leges coriander fundamentales
b) Cap. Partes cogitation constitutive
a. Membr. Conceptus
b. Membr. Judicia
g. Membr. Ratiocinia
2. Sectio. Methodologia pura
a) Cap. De Methodo in genere
b) Cap. Fundamentales cogitationes tractandi conditiones
a. Art. Explicationes
b. Art. Divisiones
g. Art. Probationes
II. Pars. Logica applicata
1. Sectio. Doctrina elementaris applicata
a) Cap. Pathologia logica
b) Cap. Therapeutica logica
2. Sectio. Methodologia applicata
a) Cap. De adquirendis cognition bus
b) Cap. De communicandis cognitionibus

În ce priveşte Metaphysica, corespondenţele cu Krug se mai păstrează numai în linii generale. De pildă, în cazul metafizicii aplicate[5], Verner urmează arhitectonica krugiană, distingând metafizica aplicată superioară de cea inferioară. Metafizica superioară cuprinde stoichoiologia şi somatologia, care cuprinde la rândul ei hylologia şi organologia. Metafizica superioară are ca ramuri cosmologia, psihologia raţională şi teologia raţională.

Conţinutul metafizicii lui Verner este, însă, eclectic, tributar mai ales dogmatismului wolffian şi chiar scolasticismului catolic mai vechi. Stoichoiologia lui, influenţată mai ales de Leibniz[6], este dezvoltată în următoarele nouă propoziţii: 1. Orice substanţă este înzestrată cu forţă activă. 2. Corpurile sunt înzestrate cu forţă activă. 3. Forţa activă a corpurilor nu este alta decât forţa motrice. 4. Corpurile sunt fiinţări compuse. 5. În analiza fiinţărilor compuse trebuie să se ajungă la fiinţări simple. 6. În analiza corpurilor trebuie să se ajungă la fiinţări simple.  7. Nu există activitate reală în fiinţările compuse. 8. Toată activitatea corpurilor trebuie atribuită acelor fiinţări simple din care ele se compun. 9. Principiile corpurilor sunt substanţe simple înzestrate cu forţă motrice. (op. cit., §3, pp. 6-8).  Hylologia metafizică se ocupă cu conceptul mişcării (după Newton), explicată pe baza noţiunii de forţă motrice, care devine forţă universală repulsivă sau atractivă, altfel spus, gravitaţie. Organologia tratează despre natura organică, dezvoltând conceptul de viaţă (în sens biologic).

Dacă în metafizica aplicată inferioară (adică a corpurilor sensible) se constată încă influenţe din Kant (din Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschaft), metafizica superioară se arată mult mai conservatoare. În multe locuri Verner se opune lui Kant (uneori şi lui Krug), ale cărui sofisme le combate. Cosmologia lui urmăreşte dovedirea pozitivă a caracterului de creatură al lumii ca întreg. Verner arată, contra idealismului transcendental, dar şi a teoriei spaţiului absolut, că raţiunile spaţiului şi timpului se găsesc în nexul lumii înseşi, înţeleasă ca “şirul tuturor lucrurilor simultane, successive, schimbătoare şi conectate între ele” (§26, p. 61). După aceea combate fatalismul, punând destinul universului sub condiţia cauzalităţii finale, nu eficiente.  Urmează demonstrarea perfecţiunii lumii (un capitol de teodicee) şi stabilirea legilor cosmologice ale naturii. Natura întreagă fiind contingentă, tot astfel sunt şi legile ei. Acestea sunt: legea continuităţii (natura nu face salturi), a parcimoniei (nimic nu este inutil în natură), a conservării, a constanţei, a unităţii (aceasta se mai numeşte şi legea consensului sau a armoniei universale). În fine, divizând evenimentele în naturale şi supranaturale, Verner susţine că miracolele sunt posible.         

În psihologie, scopul său este să demonstreze faptul că sufletul, substanţă simplă, este creat de Dumnezeu, fiind nemuritor prin graţie şi nu prin natură şi înzestrat cu liber arbitru. În teologie, Verner demonstrează existenţa lui Dumnezeu (“Fiinţa supremă, care guvernează întreg universul şi de care acesta depinde” (§113, p. 358)) pe baza unor argumente precum: consensul universal, contingenţa materiei, necesitatea primului motor, argumentul ontologic. El argumentează că atât atât raţiunea teoretică, cât şi cea practică conduc la cunoaşterea existenţei lui Dumnezeu şi dizertează apoi despre efectele nefaste ale ateismului: acesta este nociv pentru viaţa privată şi inamic al fericirii publice. Verner deduce apoi atributele lui Dumnezeu: unicitatea, independenţa absolută, infinitatea, “imensitatea”, eternitatea, imaterialitatea absolută, omniscienţa, raţiunea şi înţelepciunea infinite, imuabilitatea, libertatea absolută, fericirea supremă, este binele suprem, este suprem drept. În continuare se tratează despre lucrarea lui Dumnezeu (este provident, susţine şi guvernează lumea etc.). 

Filosofia lui Verner este aşadar mai mult dogmatică şi catolică decât critică. Deşi îşi ia conceptul metafizicii de la Krug, doctrinele metafizice principale ale lui Verner vin de la Wolff şi se găsesc rezumate şi la wolffienii populari cu o foarte bună circulaţie în Europa centrală (e.g. Fr. Chr. Baumeister, Institutiones metaphysicae. Ontologiam, Cosmologiam, Psychologiam, Theologiam denique Naturalem Complexae, methodo Wolfii adornatae; sau în manualul lui tradus şi în româneşte de Samuil Micu, Elementa Philosophiae Recentioris usibus juventutis scholasticae, carte de şcoală aprobată de cenzură, deci oficială, şi care s-a citit foarte bine în şcolile Imperiului Habsburgic; o ediţie s-a publicat chiar la Cluj, unde Verner a lucrat pentru o vreme, ca funcţionar la cancelaria Transilvaniei)Un istoric al filosofiei maghiare a afirmat că Imre şi Verner nu scapă neatinşi de problema critică. Într-adevăr, aceşti filosofi împrumută elemente ale filosofiei lui Krug, dar sunt în acelaşi timp adversari ai lui Kant. Pledând pentru posibilitatea metafizicii şi dezvoltând-o în spiritul dogmatismului pre-kantian, aceşti filosofi refuză cele mai importante consecinţe teoretice ale kantianismului. În schimb, ei sunt mult mai favorabili filosofiei practice a lui Kant, în care găsesc onorate conceptele metafizicii lor: nemurirea sufletului, existenţa lui Dumnezeu şcl. Filosofia lui Verner, difuzată de Maler Câmpeanu, nu vătăma nimic din dogmele ortodoxiei, ci propunea un deism raţional care nu putea decât să convină spiritului vremii.



[1]  G. Bogdan-Duică, Eftimie Murgu, Bucureşti, 1937, p. 25
[2]  Bogdan-Duică remarcă faptul că Maler Câmpeanu este primul profesor de estetică filosofică din Moldova (op.cit., p. 70 n. 1). Al doilea este Bărnuţiu, care preda după Krug.
[3]  N. A. Bogdan, Societatea medico-naturalistă şi muzeul istorico-natural din Iaşi. 1830-1919, Iaşi: Tipografia Naţională, 1919, p. 42
[4]  Josephus Verner, Logica, seu Dianoeologia, editio secunda, Jaurini: Typis Leopoldi Streibig, 1833
[5]  Josephus Verner, Metaphysica seu Gnoseologia, vol. 2, Pestini: Typis J. M. Trattner-Karolzanis, 1838. N-am putut consulta decât acest volum.
[6]  Din scoliile la acest paragraf se vede că Verner era influenţat şi de Wolff, Newton şi Boskovic şi îsi aşeza propria concepţie în lungul şir al concepţiilor atomiste, începând cu cele ale grecilor antici. Forţa lui motrice este un analog al forţei vii, introdusă de Leibniz şi discutată de Boskovic, iar substanţele simple sunt analoage monadelor lui Leibniz.