dimanche 14 décembre 2014

Vorbă între doi inși, pentru cuvântul cel drept

Iordache Golescu


M-am întâlnit odată cu doi tineri, anume Dumitru şi Gheorghe, într’o plimbare şi-i au­zeam vorbind unul cu altul. Şi zicea Dumitru : 
  Rău om, şi mai rău decît toţi răii este Constandin. Iar Gheorghe îi zicea : 
— Oare pentru că zici tu că e rău, pentru aceia este rău, sau pentru că în adevăr este rău, îl nu­meşti rău ? Iar Dumitfru] : 
— Ba nu, zise, ci pentru că este rău, de aceia şi zic că e rău. Căci cum într’alt fel îl puteam numi rău ? 
    Daca dar, zicea Gheorg[he], şi el va zice pentru tine că eşti om rău, pentru că te nu­meşte el rău, pentru aceia şi eşti tu rău ? Sau pentru că în adevăr eşti rău, zice el că eşti rău ? 
— Când, în adevăr, zise Dumit[ru] aş fi fost rău, atunci şi el trebuia să mă numească rău. 
— Cît pentru tine, zicea Gheorg[he], zici că de ai fi fost în adevăr rău, aşa putea să te numească rău, dar pentru el, oare nu trebue să zicem asemene[a] ? Că de ar fi fost adecă în adevăr rău, atunci trebuia să-l şi numim rău ? 
— Dară aşa trebuia, zise Dumit[ru] 
— A­ceasta dar, zicea Gheorgh[e], de ar fi fost rău, oare nu trebue să se cerceteze mai întâi, şi aşa să-i dăm o asemene defăimare ? Sau pri­vind aceasta către tine, vei să se cerceteze, iar către acela nu ? Ci numai pentru că ai apucat mai nainte de ai zis că el este rău, trebue să şi fie rău ? 
— Şi de aş vrea, zise Dumit[ru], acum nu pociu să nu primesc că mai întâi aceasta trebue să se cerceteze, de este adecă rău. 
— Dar spre a numi pe oare cine rău, zicea Gheor[ghe], oare nu trebue să înţelegem mai întâi o răutate, după care am putea să luăm pe el de rău şi atunci să-i dăm lui această nu­mire ? Precum, spre pildă, când numim pe oare cine herar, oare nu trebue să înţelegem mai întâi că este o asemene meserie de her, după care numim pre el herar ? 
— Negreşit că trebue, zise Dumitfru]. 
— Dar această meserie, zicea Gheor[ghe], de her, daca n-ar fi fost mai întâi lucrarea aceştii meserii, oare se putea numi vreodată meserie de her ? Cum am zice, daca n-am avea nici cum lemn, oare am putea numi vre-o meserie meserie de lemn, sau meserie de pietrar, daca n-am avea nici cum pietre ? Adecă putea-vom numi vreodată vre-o meserie, când ne-ar lipsi însuşi acel lucru, dela care meseria îş ia numirea sa ? 
— Nu, zise Dümit[ru] 
— Aşadar, zicea Gheorlghe], şi la această meserie, pre care trebue să o numim răutate şi după care să putem numi pe oare cine rău, oare nu trebue să se afle mai întâi oare ce urmare rea, din care să poată lua şi această meserie nu­mirea ei de răutate ? 
— Trebue, zise Dumit[ru] 
— Care dar urmare, rogu-te, zicea Gheor[ghe|, numeşti tu rea, pe care, de o va urma Constandin, îl putem numi rău? Pentru că am zis că din urmare îş dobândeşte şi numirea sa me­seria, căci într’alt fel şi meseria de her şi cea de lucrarea lemnelor și a pietrelor şi celelalte, toate ar rămînea ca nişte cuvinte tăr’ de nici o înţelegere, neînsemnând nici o urmare, precum şi meseria răutăţii ar rămînea ca un cuvînt ce nimic însemnează.
 — A fura oare cine, zic, zise Dumit[ru], oare nu este urmare rea ? 
— Spune-m[i] şi tu, zicea Gheorgh[e], numeşti această urmare rea, pentru că, cercetându-se această urmare, o găseşti că este de sineş rea, sau pentru că o numeşti tu rea de aceia şi este rea, precum şi pentru Constandin am vorbit mai ’nainte ? 
— Negreşit, zise Dumit[ru], pentru că această urmare, cercetându-se, o găsim de rea, pentru aceia o şi numim rea. Căci într’alt chip nu o putem numi rea. 
— Fie aşa, zise Gheorgh[e], precum zici, însă această urmare rea, ce zici tu, dacă cercetându-se s’ar dovedi a. fi în sineş din £re rea, ,oare. nu s’ar cuveni să se numească şi să se socotească de către toţi de obşte ca o faptă rea ? 
— Fără nici o îndoială, zise Dumit[ru], aşa ar şi trebui.
— Căci într’alt fel, zicea Gheorghe, dacă a fura oare cine eu aş fi zis că este o faptă bună, iar tu, faptă rea, atunci ar fi o îndoială în mijloc, adecă eu grăiesc adevărul, numind această faptă bună, sau tu, numindu-o faptă rea ? 
 Aşa, negreşit, zise Dumit[ru], 
— Iată dar această ur­mare, zicea Gheorghfe], a fura adecă, de către noi se zice şi se socoteşte de faptă rea.
—Aşa, zise Dumit[ru]. 
— Iar de către alţii nu, zise Gheorgh[e] 
— Cum ? zise Dumit[ru], 
— Ascultă, zicea Gheorgh[e] : sunt nişte neamuri de oa­meni carii, de cîte ori prind pe oare cine fu­rând, îl pedepsesc în adevăr, însă nu pentru că a furat, ci pentru că s’a prins furând ; şi cu aceasta arată că "a fura oare cine" este ertat, ca o faptă bună ; pedepsesc însă pe furul numai pentru că n’a urmat cu mijloc bun această faptă. Şi aşa tot aceiaş urmare de către unii se înţelege şi se zice faptă bună, iar de către alţii faptă rea. 
— Aşa se vede, zise Du­mit[ru]. 
— Pe carii dar dintr’aceştia, zicea Gheorghe, trebue să socotim că judecă drept, pe aceia ce zic că a fura este o faptă rea, sau pe aceştia ce zic că aceasta este faptă bună ?
— După cum grăirăm mai ’nainte, zise Dumitfru], trebue, mi se pare, mai întâi să cercetăm dacaaceastă urmare, adecă a fura, este în sineş, din fire, rea sau bună. 
— Dar pentru ca să aflăm aceasta, zicea Gheorgh[e], oare nu trebue mai în-tâi să cercetăm pentru ce pricină şi cu ce cuvânt unii iau această urmare de faptă bună, şi alţii de rea ?
—Dară, zise Dumit[ru] 
—Noi dar nu­mim această urmare faptă rea, pentru că prin ea ni se ia cele ce cu însuş munca noastră am căpătat. 
— Aşa, zice Dumit[ru] 
— Iar aceia, zicea Gheorgh[e], ce iartă această urmare ca o faptă bună, o iartă, precum zic ei, ca să se deprinză la meşteşugul războiului, căci mare folos, zic ei, aduc la acest meşteşug meşteşugirile cele viclene, şi marghioliile şi furtişagul este plin de asemene urmări, căci într’alt chip, fără aces­tea, nu poate fura or cine. 
— Aşa este, zise Dumit[ru].
— Adecă, zicea Gheorgh[e], cei ce iartă furtişagul, iertându-1 pentru un alt sfârşit, măr­turisesc în adevăr că această urmare nu e faptă bună, o socotesc însă de bună, pentru un sfârşit ce va să fie şi neştiut Iar noi socotim această urmare de faptă rea, pentru că ne păgubeşte de cele ce cu însuş munca noastră am dobândit. Şi când şi noi vom socoti această urmare de faptă bună şi vom ierta-o, atunci însuşi noi stînjinim pe însene, de a mai munci la or ce. Căci pentru ce sfîrşit şi pentru ce cuvânt să mai muncească oare cine, când folosul ce poate dobândi acela din mun­ca sa slobod va fi să-l ia altul ? Şi dintr’această slobozenie, de nevoie vom cădea în cea mai mare trândăvie, după care şi în 1ipsă de însuş hrana vieţii noastre. 
— In adevăr aşa, zue Dumit[ru], 
— Acum, carii dintr’aceştia, zicea Gheorghe], cuvîntează mai bine aceia ce zic că furtişagul este faptă bună şi trebuincioasă sau noi, cei ce zicem împotrivă ? Noi, fără nici o îndo ală, zise Dumit[ru].
— Aşa dar, zicea Gheorgh[e], această faptă, a fura adecă, cercetându-se îrr sineş, fireşte, se vede că nici bună este, nici rea, ci un lucru neutr[u], cum am zice, căci, de era aceasta în sineş numai bună sau numai rea, toţi de obşte cunoscânduo or de bună sau de rea o şi numea[u] or bună, sau rea, iar nu unii bună şi alţii rea, sau uneori bună şi alte-ori rea. Precum bunătatea toţi de obşte o numesc de bună, şi astăzi şi mîine şi tot-deauna, iar nu unii bună şi alţii rea Şi răutatea asemenea, toţi de rea o numesc, iar nu unii de bună şi alţii de rea. 
— Aşa se vede, zise Dumit[ru] 
— Dar furtişa­gul, zicea Gheorgh[e] ca un vătămător şi pri­cinuitor de multe alte ascunse răutăţi, mai bine zic-cei ce socotesc aceasta de rea faptă ? 
— Aşa este, zise Dumit[ru] 
—Daca dar, zicea Gheorgh[e], la or ce faptă vom cerceta însuş acel lucru ase­mene, ca să ne îndestulăm mai întâi şi să aflăm pricinile şi cuvintele cele cuviincioase, oare- atunci nu ne va arăta cel drept cuvînt care din fapte trebue să le socotim de bune şi care de rele ? 
— Prea curat ne va arăta, zise Du­mitfru]. 
— Urmează şi tu dar (zise Gheorgh[e], în cele după urmă, lui Dumitru), după acest drept cuvînt şi nu hotărî or ce de bun sau de rău, până a nu-1 cerceta mai întâi cu deamăruntul. Asemene vorbe grăind ei între ei, se îmbrăţişară şi se sărutară unul cu altul.