lundi 1 novembre 2010

Spiritualismul eclectic (1). Începuturi

În secolul al XIX-lea, filosofia din România recapitulează în multe aspecte dezvoltările filosofiei din Franţa. Am văzut anterior că senzualismul lui Condillac şi al succesorilor lui avusese un impact semnificativ în viaţa culturală a românilor de la începutul „secolului natiunilor”, ca de altfel în viaţa culturală a tuturor popoarelor europene aflate sub fascinaţia Franţei eterne. Tot din Franţa, aşadar, trebuia să vină şi imboldul abandonării senzualismului, cum s-a şi întâmplat. Victor Cousin reuşise să anihileze la Sorbona şi, în general, în învăţământul superior francez, influenţa acestui curent de gândire. Începând din anii 1819 el va difuza o filosofie născută sub influenţa filosofiei scoţiene şi a celei germane, în opoziţie radicală cu senzualismul secolului al XVIII-lea. Spiritualismul eclectic al lui Cousin va deveni în scurtă vreme filosofia dominantă în Franţa şi va avea, de asemenea, un larg răsunet internaţional.

Ecourile spiritualismului eclectic nu vor întârzia să se facă auzite şi în Principatele Dunărene. Începuturile penetrării filosofiei de inspiraţie cousiniană la noi trebuie puse în legătură cu activitatea de traducător a lui August Treboniu Laurian. S-a văzut anterior că acest învăţat savant a avut o concepţie personală de inspiraţie criticistă, marcată de asemenea de o afinitate pentru scientism (deloc în contradicţie cu spiritul kantian). Discursurile care ni s-au păstrat nu lasă nici o urmă de îndoială. Atât în cel din 1842, cât şi în cel din 1845 influenţa lui Krug este evidentă, astfel încât se poate presupune că Laurian preda filosofia în şcoala de la Sf. Sava după manualele lui Krug. Însă, în 1845, vodă Bibescu participă la deschiderea cursului de filosofie şi corectează rituos pe profesor, întrerupându-l pentru a spune că „filosofia trebuie să fie întemeiată pe religie, fără de care toată filosofia este fără de folos”. Semnalul este clar: puterea politică nu agreea filosofia scientistă, fundată pe ştiinţele pozitive, spre care tindea Laurian. În consecinţă, trebuind să realizeze o traducere după „o carte elementară cunoscută de răspunzătoare scopului în unul din cele mai cultivate state ale Europei” (Laurian1846, i), Laurian alege un manual al unui oarecare Arthur Delavigne. Acest literat publicase un Manuel complet des aspirants au baccalauréat ès-lettres: renfermant le développement de toutes les questions de philosophie, de littérature, d'histoire, de géographie, de mathématiques élémentaires, de physique et de chimie, comprises dans le programme officiel în multe ediții (cea redactată după programa de la 1840, folosită de Laurian, apăruse în 1842). Un alt motiv pentru a-l traduce pe Delavigne a fost adaptarea lui Laurian la francofilia mediului bucureștean, tot mai mulţi tineri cu posibilităţi alegând să urmeze studii superioare în Franţa. Cartea, justifică Laurian, fiind redactată după programa Universităţii din Paris, „poate să servească tot de o dată şi de ajutor junilor noştri cari au mijloace de a-şi urma cursul învăţăturilor în Franţa” (Laurian 1846, ibid).

Programa pentru examenul de bacalaureat a universității din Paris, după care era lucrat acest manual de filosofie, era rodul influenței lui Cousin și era făcută după chipul și asemănarea sistemului filosofic al acestuia. Manualul de filosofie al lui Delavigne nu este, prin urmare, un manual neutru în care spiritualismul eclectic să fie o opțiune filosofică printre altele, ci este un manual de spiritualism eclectic, în ciuda faptului că Laurian afirmă că în el „principiile sunt desvoltate fără parțialitate” (ibid). Sursele principale ale acestei lucrări elementare sunt scrierile lui Cousin. Delavigne se inspiră și din alte manuale ale epocii, precum cele ale lui Géruzez sau Damiron. Ambii sunt însă discipoli ai lui Cousin.  În prefața cursului său Géruzez menționează, ca și cum ar fi o dovadă de ortodoxie, că „M. Cousin a reconnu sans déplaisir que ma mémoire avait été fidele a ses leçons”. Jouffroy, altă figură importantă a eclectismului francez, este de asemenea des citat. Toate aceste cursuri și manuale sunt prin urmare variațiuni pe aceeași temă, expuneri didactice ale spiritualismului eclectic al lui Cousin, conform ordiii stabilite de programa oficială. Cum această programă a orientat studiul filosofiei şi la noi, vreme de foarte mulţi ani, socot că nu este inutil să o reproduc aici [*]:

Introducere
1.    Obiectul filosofiei. - Utilitatea şi importanţa filosofiei.- Raporturile sale cu alte ştiinţe.
2.    Despre diferitele metode filosofice care au fost urmate până acum în cercetările filosofice. - Despre adevărata metodă filosofică.
3.    Diviziunea filosofiei. – Ordinea în care trebuie dispuse părţile sale

Psihologie
4.    Obiectul psihologiei. – Necesitatea de a începe studiul filosofiei cu psihologia. – Despre conştiinţă şi despre certitudinea care îi este proprie.
5.    Despre fenomenele conştiinţei şi despre ideile noastre în general. – Despre diferitele lor caractere şi despre diversele lor specii. – Daţi exemple.
6.    Despre originea şi formarea ideilor. – Luaţi ca exemple unele dintre cele mai importante idei ale noastre.
7.    A da o teorie a facultăţilor sufletului. - Ce înseamnă a determina existenţa unei facultăţi?
8.    Sensibilitatea. – Caracterul său. – Distingerea sensibilităţii de toate celelate facultăţi şi marcarea locului ei în ordinea dezvoltării acestora.
9.    Despre facultatea de cunoaştere, sau despre raţiune. – Caracterul propriu al acestei facultăţi.
10.    Despre facultăţile care se raportează la facultatea generală de cunoaştere. – Despre conştiinţă. – Despre atenţie.
11.    Despre percepţia externă.
12.    Despre judecată. – Despre raţionament.
13.    Despre abstracţie. – Despre generalizare.
14.    Despre memorie. – Despre asocierea ideilor.
15.    Despre activitate şi diversele ei caracter. – Despre activitatea voluntară şi liberă. – Descrierea fenomenului voinţei şi a tuturor circumstanţelor sale.
16.    Demonstrare libertăţii.
17.    Despre eu; despre identitatea lui; despre unitatea lui.
18.    Despre distincţia dintre suflet şi corp.

Logică
19.    Despre metodă. – Despre analiză şi sinteză.
20.    Despre definiţie; despre diviziune şi despre clasificări.
21.    Despre certitudine în general şi despre diversele feluri de certitudine.
22.    Despre analogie. – Despre inducţie. – Despre deducţie.
23.    Despre silogism şi regulile sale. – Citaţi exemple.
24.    Despre utilitatea formei silogistice.
25.    Despre sofisme şi despre mijloacele de a le rezolva.
26.    Autoritatea mărturiei oamenilor.
27.    Despre semne şi despre limbaj în raporturile lor cu gândirea.
28.    Despre cauzele erorilor noastre şi despre mijloacele de a le remedia.

Morală şi teodicee
29.    Obiectul moralei.
30.    Despre diversele motive ale acţiunilor noastre. Este posibil să le aducem la unul singur? Care este importanţa lor relativă?
31.    Descrierea fenomenelor morale pe care se sprijină ceea ce numim conştiinţă morală, sentiment sau noţiune a datoriei, distincţie dintre bine şi rău, obligaţie morală etc.
32.    Despre merit şi demerit. – Despre pedepse şi recompense. – Despre sancţiunea moralei.
33.    Diviziunea datoriilor. – Morală individuală, sau datorii ale omului faţă de sine.
34.    Morală socială, sau datoriile omului către semenii săi:
        1.    Datorii către om în general;
        2.    Datorii către stat.
35.    Enumerarea şi aprecierea diverselor dovezi ale existenţei lui Dumnezeu.
36.    Despre principalele atribute ale lui Dumnezeu; despre Providenţa divină şi despre planul universului.
37.    Examinarea obiecţiilor provenind de la răul fizic.
38.    Examinarea obiecţiilor provenin de la răul moral.
39.    Destinul omului. – Dovezile nemuririi sufletului.
40.    Morala relogioasă, sau datoria către Dumnezeu.

Istoria filosofiei
41.    Ce metodă trebuie aplicată la studiul istoriei filosofiei?
42.    În câte epoci generale se poate diviza istoria filosofiei?
43.    Cunoaşterea principalelor şcoli ale filosofiei greceşti înainte de Socrate.
44.    Cunoaşterea lui Socrate şi caracterul revoluţie filosofice al cărei autor este.
45.    Cunoaşterea principalelor şcoli greceşti de la Socrate până la sfârşitul şcolii de la Alexandria.
46.    Care sunt principalele filosofii scolastice?
47.    Care este metoda lui Bacon? Analiza lucrării Novum Organum.
48.    În ce constă metoda lui Descartes? Analiza discursului asupra metodei.
49.    Cunoaşterea principalelor şcoli moderne de la Bacon şi Descartes încoace.
50.    Ce avantaje se pot trage din istoria filosofiei pentru filosofia însăsi?

Întrebările din această programă constituie titlurile capitolelor şi subcapitolelor manualului lui Delavigne. La fiecare întrebare autorul răspunde sumar, după care justifică răspunsul, de regulă oferind un citat dintr-una dintre autorităţile eclectismului: în primul rând Cousin şi Jouffroy, dar şi Garnier, Damiron ş.a. Manualul constituie astfel un bun compendiu al eclectismului, cât şi o antologie de texte aparţinând acestei şcoli. Pot afirma că folosirea lui la noi era mai mult decât recomandabilă în condiţiile vremii: nu numai că oferea cunoştinţe de bază din toate ramurile filosofiei, nu numai că iniţia în istoria filosofiei, dar contribuia din plin la educaţia cetăţenească a tineretului într-un spirit deschis şi liberal.

Nu voi comenta în detaliu conţinutul manualui tradus de Laurian, dar voi reda câteva fragmente în care se dă o idee destul de clară despre specificul eclectismului, văzut ca filosofie a istoriei filosofiei. Este vorba despre câteva fragmente din capitolul 41, tratând despre metodă în istoria filosofiei:
 „Metodul care se cuvine a aplica la acest studiu e cel ce se cheamă speculativ, şi consistă a prezenta sistematele clasificându-le după analogiile lor şi ordinându-le împregiurul principiului care le este comun. [...] (Metodul speculativ) trebuie să dea istoriei o împărţire raţională şi motivată. Înainte de toate, se cuvine să stabilească puntul de purcedere al filosofiei, apoi vicisitudinile principale ale dezvoltării ei. [...] După Cousin, patru preocupăciuni principale au domnit una după alta peste mintea omenească, şi fiindcă sistematele produse supt influinţele fiecăreia dintre dânsele au urmat succesiv, e o speţă de concordanţă între ordinea cronologică şi între ordinea speculativă. [...] Aceste patru principii sunt: senzualismul, idealismul, scepticismul şi misticismul. [...] Cousin consideră fiecare din aceste principii ca devărat în ceea ce afirmă şi fals în ceea ce neagă. Senzualismul are drept de partea sensurilor (i.e. simţurilor); însă are nedrept când nu va să recunoască verităţile cele curat raţionale, adecă care nu sunt sensibile. Idealismul de partea sa apără cu dreptul credinţele care servesc de fundament psicologiei; dar numai prin o aberăciune singulară contestează realitatea mundului material. Scepticismul ar fi legitim dacă ar avea de scop să berifice, iar nu să strice cunoştinţele noastre, dacă s-ar putea reduce totdeauna la proporţiunile de îndoială metodică a lui Carteziu. Misticismul insuși e un adjutoriu putinte în știință, fiindcă Dzeu e fântâna a toată lumina și fiindcă toată inspirăciunea trebue să se referească la influința lui. Cunoștința spontană, intuițiunea e fără contestăciune o favoare divină; însă nu prin singura amoare a verității, nici prin practicări deșarte putem să merităm și să căpătăm această favoare prețioasă.
     Adevărul așadar a fost totdeauna în mintea omenească, însă nu fără mestecătură. Care e așadar chemarea filosofiei? De a crea? Nu; ci pentru că elementele operei sunt în dispusăciunea ei, ea are să desparță, să aleagă și să coordineze; și după ce a lăpădat toate negăciunile false și esclusive, să ia afirmăciunile admisibile din toate sistematele; să le coordineze în formă științifică. În acest mod încai purcede eclectismul” (153-156)
Laurian a pregătit astfel terenul pentru penetrarea spiritualismului eclectic francez în Tările Române. Însă răspândirea acestui curent nu i se poate pune în seamă lui, ci lui Ioan Zalomit, succesorul său la catedra de filosofie de la Sf. Sava. Zalomit a fost scolarhul dintâi al eclectismului în România.